Curs ROBOTICA

îmbinarea perfectă și unică între tehnologie, LEGO și cultură generală
Industria, companiile, societatea au nevoie de specialisti!

Pentru că statisticile referitoare la numărul copiilor care se îndreaptau spre “științele exacte” erau îngrijorătoare, în anul 2009, preşedintele Obama a lansat în America programul naţional STEM Education - concept educațional ce se bazează pe ideea de educare a elevilor în patru domenii: știință, tehnologie, inginerie și matematică, folosind o abordare multi-disciplinară și aplicată.  În loc de a preda aceste discipline separat și distinct, STEM le integrează într-o metoda de învățare coerenta bazată pe aplicații din lumea reală.

per-bg-1-min
Despre lectiile de Robotica.

Fiecare lecție presupune construirea unui proiect diferit, provocator și inedit. Copiii vor fi încântați să participe în cadrul lecțiilor interactive, de tipul “hands-on education” care sunt strucurate în trei etape:

  1. Ne documentăm cu interes prin filmulețe de prezentare, imagini sugestive și provocatoare sau discuții antrenante despre tematica lecției
  2. Construim Robotul cu piese speciale Lego, cu motorașe și senzori, apoi îl programăm pe tableta printr-un software intuitiv ce folosește pictograme și o interfață de programare drag-and-drop.
  3. Prezentarea proiectului: copilul dumneavoastra va explica și va vorbi cu entuziasm, în fața colegilor, despre rolul propriului robot pe care l-a construit și cum va ajuta acesta lumea în cercetare, medicină, explorare sau în multe alte domenii.
  • Introducere | “Robotul Milo”
  • Lectia 1 | “Pull Robot - Forte impresionante din natura”
  • Lectia 2 | “Speed Robot - Cel mai rapid robot”
  • Lectia 3 | “Strong Robot - Cladiri zgarie - nori”
  • Lectia 4 | “Metamorfoza broastei – Ciclul de viata a animalelor”
  • Lectia 5 | “Albina Robot – Cum se polenizeaza florile”
  • Lectia 6 | “Baraj automatizat – Inundatii? Niciodata!”
  • Lectia 7 | “Misiuni de salvare – Protejeaza animalele!”
  • Lectia 8 | “Robotul care recicleaza – Sa protejam natura!”
  • Lectia 9 • “Pradator si prada – Cum supravietuiesc animalele in propriul habitat?”
  • Lectia 10 • “Metode de supravietuire – Cum comunica animalele pentru a supravietui?”
  • Lectia 11 • “Dinozaurul Robot – Habitate extreme”
  • Lectia 12 • “Explorarea spatiului – Robotul de cercetare”
  • Lectia 13 • “Robotul si vremea extrema – Programeaza si avertizeaza!”
  • Lectia 14 • “Robotul care curata oceanele de materiale plastice – Salveaza natura!”
  • Lectia 15 • “Viata in salbaticie – Cum protejam animalele salbatice cu ajutorul robotilor?”
  • Lectia 16 • “Miscarea obiectelor <<imposibile>> devine posibila!”
rawpixel-632465-unsplash-min
Scopul programului

Prin intermediul participării în cadrul lecțiilor de robotică, participanții, fetițe și băieți deopotrivă, vor fi încântati să lucreze cu piese speciale LEGO, cu motorașe, senzori, tablete și softuri interactive, special create pentru programarea roboților pe care îi vor construi în cadrul fiecarei lecții.

Dezvoltăm copiilor: vocabularul tematic din cadrul fiecărei lecții, cultura generală, dorința de a afla, de a cerceta și de a descoperi, gândirea creativă și analitică, capacitatea de a adresa întrebări pentru a găsi soluții, capacitatea de a rezolva probleme, colaborarea și intuiția, competențele digitale, încrederea, capacitatea de a vorbi în public.

Încurajăm copiii: să experimenteze și să se exprime cu încredere, să descopere importanța lucrului în echipă, să comunice cu coechipierul pentru a rezolva probleme și pentru a găsi soluții, să folosească tehnicile potrivite de prezentare a proiectului.

to top button